Află ce trebuie să faci pentru a păstra vinul in cele mai bune condiții

Află ce trebuie să faci pentru a păstra vinul in cele mai bune condiții

21.12.2016 12:38

Vinul este una dintre cele mai fine băuturi din lume, însoțește orice masă de sărbătoare sau pur și simplu o seară relaxată și merită să fie păstrat în cele mai bune condiții.

Felul în care este păstrat un vin influențează gustul său, dar și culoarea și textura. Există câteva greșeli foarte frecvente în ceea ce privește păstrarea vinului și pe care le fac adesea chiar și managerii de restaurante sau baruri. Cum regulile în ceea ce privește păstrarea lui sunt destul de stricte, ne-am propus să-ți arătăm tot ce trebuie să știi pentru a păstra vinul în cele mai bune condiții.

 Avem nevoie de rafturi speciale pentru depozitarea vinului?

Un prim factor pentru a păstra vinul este amplasarea sticlelor în rafturi special concepute pentru asta. Ele sunt făcute în așa fel încât sticlele să stea mereu în aceeași poziție, iar dacă scoți una dintre ele, poziția celorlalte să nu sufere modificări.

Cum așezăm vinurile în raft?

Odată ce ai cumpărat raftul, trebuie să respecți și ordinea corectă a așezării sticlelor în el. Pe etajera de jos se amplasează vinurile spumante, pe următoarele cele albe și pe cele de sus vinurile roșii. Vinul spumant are nevoie de o temperatură de păstrare mai scăzută și tocmai de aceea trebuie păstrat pe raftul cel mai de jos.

De ce se poziționează pe orizontală sticlele cu vin?

Pe aceste rafturi, sticla trebuie să stea în poziție orizontală, iar vinul intră în permanență în contact cu dopul. Dacă este încălcată această regulă, dopul de plută se va usca și se va contracta, iar aerul va intra în contact cu vinul, care va suferi modificări de culoare și de gust. Așadar, poziția aceasta este imperativă pentru a păstra vinul în condițiile cele mai bine.

C:\Users\Bunt STD\Desktop\bauturaonline@holistic\raft de vin.jpg

Ce trebuie să facem dacă depozităm vinul în dulapuri?

Dacă ai ales să păstrezi vinul în dulapuri, trebuie în continuarea să respecți regula despre care îți vorbeam mai sus – poziția sticlelor să fie orizontală. În plus, trebuie să mai ții cont de aerisirea dulapului, așa încât să nu crească umiditatea în interiorul lui și să nu se formeze mucegaiul. O grijă sporită trebuie acordată lemnului din care este realizat dulapul respectiv – el nu trebuie să dea semne de putrezire sau să miroasă a umezeală.

Totodată, e important ca dulapul să fie bine curățat înainte, tocmai pentru a feri sticlele de mucegai. Nu amplasa niciodată vinul în dulapuri în care mai sunt depozitate și alte alimente – fructe, legume – acestea se pot altera în timp și pot afecta calitatea vinului.

La ce temperatură se pastrează vinul?

Un factor extrem de important dacă vrei să ai parte de un vin cu un gust deosebit chiar și după câțiva ani de la fabricarea lui este temperatura de păstrare. Căldura este unul dintre principalii dușmani ai vinului, iar dacă termometrul din încăpere arată mai mult de 21 de grade Celsius, vinul își va pierde din savoare.

Temperatura recomandată pentru păstrarea vinului este cea cuprinsă între 7 și 18 grade Celsius, dar ideal este la 12-13 grade Celsius.

C:\Users\Bunt STD\Desktop\bauturaonline@holistic\vin.jpg

Ce se întâmplă dacă temperatura este prea mică?

Deși te-ai putea gândi că locul perfect pentru păstrarea vinului ar fi frigiderul, temperatura prea mică este și ea în măsură să modifice calitatea lui. Problema cu temperatura mai mică de 7 grade este că duce la crearea unui aer uscat care va determina uscarea dopului. Prin porii lui se va inflitra aerul, care va ajunge în contact cu vinul și îi va afecta aroma.

O greșeală de care trebuie să te ferești este păstrarea vinului la temperaturi la care poate îngheța. Băutura își va pierde savoarea și există inclusiv riscul ca sticla să se spargă, deoarece conținutul său va crește în volum.

Desigur, nici schimbările de temperatură nu sunt benefice pentru vin. Aromele se pierd, iar din cauza diferențelor de temperatura dopul poate suferi modificări, lăsând aerul să pătrundă în interiorul sticlei.

Care este nivelul optim de umiditate?

Umiditatea este și ea un factor de avut în vedere. Nivelul perfect de umiditate pentru a păstra vinul în condițiile optime este cuprins între 50 și 80%, experții fiind de părere că nivelul perfect este de 70%. Un aer prea uscat duce la uscarea dopului și, așa cum îți explicam mai sus, permite aerului să pătrundă în interiorul sticle. De cealaltă parte, un aer prea umed duce la apariția mucegaiului.

Ca să rezolvi această problemă și să ai siguranța că vinul este păstrat în condițiile cele mai bune poți folosi fie un dezumidificator, fie un umidificator.

C:\Users\Bunt STD\Desktop\bauturaonline@holistic\depozitarea vinului.jpg

Trebuie să ferim vinul de razele soarelui?

Soarele nu este nici pe departe prietenul vinului. În cazul vinului alb sau al vinului rose, în mod special, trebuie să iei în calcul o soluție de depozitare ferită de soare. Aceste tipuri sunt cele mai sensibile la soare și își modifică atât nuanța, cât și gustul. Nici în păstrarea vinului roșu nu este recomandat contactul cu razele de soare, însă acesta nu este la fel de sensibil.

Probabil ai observat că majoritatea vinurilor sunt îmbuteliate în sticle de culoare închisă, tocmai pentru a împiedica lumina să le afecteze.

Ce se întâmplă dacă agiți vinul?

Vinul ar trebui păstrat mereu în aceeași poziție și nu trebuie agitat. Această regulă este și mai importantă când vine vorba despre învechirea vinului, mai ales dacă ne referim la vinuri de colecție. Dacă nu vei ține cont de acest lucru, sedimentele din interiorul sticlelor de vinuri vechi vor fi mișcate, ele nu se vor decanta, iar textura băuturii se schimbă.

Cat timp putem depozita un vin?

Timpul recomandat pentru depozitarea vinului depinde foarte mult de soiul lui. Nu toate vinurile sunt produse pentru învechire, ci doar anumite tipuri. Vinurile pentru învechire se păstrează doar în pivniță, cu o atenție crescută la fiecare dintre factorii amintiți mai sus.

Dacă în cazul vinurilor concepute pentru consum în primul an sau în următorii câțiva ani de la fabricare regulile sunt flexibile, când ne referim la vinurile de colecție și cele pentru învechire e nevoie de o grijă sporită la absolut toate aspectele.

Ca regulă generală, vinurile roșii se pot păstra între 8 și 20 de ani, iar cele albe între 4 și 18 ani. Desigur, timpul de păstrare depinde și de anul în care a fost produs vinul, în unii ani condițiile meteorologice sunt mai prielnice fabricării unui vin de o calitate înaltă.

C:\Users\Bunt STD\Desktop\bauturaonline@holistic\pastrarea vinului.jpg

Cum păstrăm vinul după ce l-am desfăcut?

Odată desfăcut, vinul trebuie consumat cât mai repede. Dacă nu ai consumat întregul conținut al sticlei, trebuie să știi că el mai poate fi păstrat fără să-și piardă gustul, însă nu prea mult timp și nu în orice condiții.

Vinul spumat poate fi păstrat una, până la maximum trei zile de la desfacere și doar cu un dop special pentru spumante. Vinul dulce alb și cel rose rezistă în frigider între 5 și 7 zile cu dopul de plută, vinul alb corpolent între 3 și 5 zile în frigider și cu dop de plută. Vinul roșu îl mai poți păstra 3-5 zile după desfacere într-un loc întunecat, cu dopul de plută. Vinurile fortificate, precum este cel de Porto, rezistă fără probleme cu dopul de plută și 28 de zile de la desfacere atâta vreme cât este ferit de căldură și lumină.

Obișnuiești să bei vin? Care este cel pe care îl consumi cel mai des?

Sursa foto: Shutterstock

 

Distribuie pe:
Postat în Vinuri De:
bautura-online.ro
Comentarii



* Câmpuri Obligatorii