Ce este cidrul și care sunt beneficiile acestuia pentru sănătate

Ce este cidrul și care sunt beneficiile acestuia pentru sănătate

2017-05-10 13:58:04

Cidrul este o băutură perfectă pentru zilele de vară. Gustul răcoritor nu este singurul atribut care îl recomandă, deoarece el conține și o mulțime de substanțe benefice.  

În ultimii ani, cidrul a devenit foarte popular în țara noastră, iar acest fapt nu este deloc surprinzător, având în vedere gustul său bogat și fresh, precum și varietatea de arome în care este disponibil. Această băutură are o istorie interesantă, precum și câteva beneficii incontestabile pentru sănătate. Îți arătăm mai jos atât originea acestei băuturi, cât și cum să-l prepari acasă și să te bucuri  de adevăratele lui calități.

Despre cidru

Cidrul este o băutură slab alcoolizată, obținută prin fermentarea merelor, în special, dar poate fi obținut și din pere sau din gutui. Gustul său amintește de cel al berii sau al vinului spumant. Tăria cidrului variază de la un sortiment la altul și poate fi de doar 1,2% alcool, până la chiar 12%.

Este consumat aproape peste tot în lume, însă marii iubitori de cidru sunt francezii, englezii, americanii, dar și spaniolii, mai ales dacă vorbim despre cel de pere, foarte apreciat în Spania. În ultimii ani, cidrul a devenit cunoscut și apreciat și în țara noastră, astfel încât au apărut și branduri românești de cidru.  

Când a apărut aceasta băutura

Este una dintre cele mai bătrâne băuturi din lume, fiind produsă încă din cele mai vechi timpuri, la fel ca și vinul. Deși nu are o dată de naștere foarte clară, istoricii spun că era produs încă din 1.500 î.Hr. în Mesopotamia. Cidrul era consumat și de către romani. Se pare că însuși Iulius Cezar obișnuia să bea din când în când cidru.

Cei care au adus cidrul la statutul de astăzi sunt, însă, francezii. În nordul Franței, în regiunile Bretania și Normandia, viile nu aveau parte de condițiile optime de dezvoltare, așa că, în locul vinului, locuitorii din aceste zone au început să producă cidru.

În secolul 11, când Wilhelm Cuceritorul a intrat triumfător în Anglia, britanicii au fost cuceriți de normanzi, care au adus cu ei și obiceiul de a consuma cidru. Englezii au îndrăgit repede această băutură, care a devenit a doua cea mai consumată băutură alcoolică, după bere. În Anglia Medievală, cidrul a devenit un soi de monedă, muncitorii de la ferme fiind adesea plătiți în cidru. Pentru o zi de lucru plata era de 1,5 – 2 litri de cidru, iar reputația cidrului unui fermier îl ajuta să atragă muncitori mai buni.

Tipuri de cidru

Exista mai multe tipuri de cidru, atât în funcție de țara de proveniență, cât și de ingredinte. Așadar, cidrul se împarte în:

În funcție de țara în care este produs:

  • Cidrul franțuzesc - Este cel mai popular, are de obicei un volum de alcool de circa 5%, este sec și dulceața lui provine doar din mere, iar acidul doar din fermentația naturală. Se folosește în general un singur soi de măr ce poarta denumirea specifică de „mere pentru cidru”

  • Cidrul englezesc – Foarte răspândit, cidrul englezesc este și el 100% natural, fără adaos de zahăr și carbonatat natural. Specifică Marii Britanii este producția de cidru denumit „Scrumpy” – cel nefiltrat, fără adaos de apă sau zahăr și cu un volum de alcool ce ajunge și până la 12%

  • Cidrul australian – Are un gust mai aromat și note florale. Este produs din mere Granny Smith sau Golden și carbonatat artificial.

În funcție de fructele din care este obținut:

  • Cidru de mere

  • Cidru de pere

  • Cidru de gutui

În funcție de nivelul de zahăr din fructe:

  • Cidru dulce

  • Cidru mediu

  • Cidru sec

Cidrul este o băutură cu care producătorii s-au mai jucat în ultimii ani, astfel încât au apărut și cidruri cu diverse arome – de soc, de fructe de pădure, fructe tropicale etc.

C:\Users\Bunt STD\Desktop\bautura-online@holistic cidru\shutterstock_437618872.jpg

Cum se servește cidrul

Degustarea cidrului se face la temperatura camerei, în felul acesta se dezvăluie toate aromele sale. Totuși, cel mai des, cidrul este consumat rece, la o temperatura de 10-12 grade Celsius.

Beneficiile cidrului pentru organism

O zicală populară spune că un măr pe zi ține doctorul departe. Ei bine și un pahar de cidru de mere poate avea același efect, datorită numeroaselor vitamine și minerale pe care le are în compoziție.

Cidrul preia majoritatea vitaminelor din fructul din care este obținut, devenind astfel un adevărat aliat al sănătații noastre. El are un conținut bogat de antioxidanți – fenoli, flavonoide și carotenoide - ce ajută la menținerea unui corp sănătos și care joacă un rol esențial în prevenirea dezvoltării tumorilor și a bolilor cardiovasculare. Totodată, cidrul conține și vitaminele C, B1, B2, E, PP și  K.

Cidrul de mere este util și în curele de slăbire, deoarece ajută la menținerea unui nivel optim de zahăr în sânge, fapt ce oferă senzația de sațietate și previne pofta de dulciuri. Este în același timp și un aliat în ceea ce privește sănătatea tenului. Cidrul de mere ajută la tratarea acneei, iar curățarea tenului cu un tampon îmbibat în această băutură va îndepărta celulele moarte și impuritățile. În același timp, cidrul acționează asupra părului precum un balsam natural, ajutându-l să-și păstreze suplețea și frumusețea. Este suficient să clătești o dată pe săptămână părul cu cidru de mere natural, pentru a observa efectul său asupra podoabei capilare.

Cidrul de casă

Cidrul poate fi preparat și în casă. Nu presupune un efort mare și în felul acesta ai garanția că bei un cidru 100% natural, produs chiar de tine din ingrediente alese cu atenție. Desigur, poate nu va ieși la fel de arătos sau nu va fi la fel de acidulat, însă te asigurăm că va fi cel puțin la fel de gustos precum cel din magazine.

Cum se prepară cidrul de casă – cea mai simplă rețetă de cidru

Îți arătăm cum poți să prepari un cidru de mere în cel mai simplu mod. Iată de ce ai nevoie și ce trebuie să faci:

Ingrediente:

  • 5 kg de mere coapte

  • 500 – 600 de grame de zahăr

  • Sucul de la o lămâie

Mod de preparare:

Merele se curăță de cotor și de porțiunile lovite sau afectate apoi se taie în bucățele mici. Într-un recipient cu apă rece adaugi sucul de lămâie și apoi clătești bine merele. Scul de lămâie combate oxidarea fructelor, de aceea este important.

Merele se dau prin blender și piureul obținut se pune într-un recipient de sticlă încăpător – o damigeană. La fiecare kilogram de piure obținut se adaugă 150-200 de grame de zahăr, apoi se acoperă damigeana cu un dop special pentru fermentație – ce are un furtun introdus în sticlă, capătul celălalt trebuie introdus într-un recipient cu apă. Se lasă la fermentat și după ce încetează (în circa o saptamană) se mută într-un alt recipient, cu grijă, pentru a nu muta și drojdia rămasă la baza vasului. Se mai lasă 2-4 săptămâni pentru a se limpezi și apoi se pune în sticle.

Cum se păstrează cidrul de casă

După ce ai pus cidrul în sticle el trebuie ținut la o temperatură scăzută, în jur de 10 grade. Poate fi păstrat în frigider, dar şi în pivniță, în beci sau într-o cameră răcoroasă.

Cidrul și oțetul de cidru în bucătărie

Oțetul din cidrul de mere a devenit alături de cidru foarte apreciat de-a lungul timpului. Gustul său este diferit de cel al oțetului din vin. Oțetul din cidru de mere are aceleași proprietăți și compuși ca și cidrul, fapt ce îl recomandă drept un ingredient de nădejde în bucătărie.

Oțetul de cidru dă un gust deosebit salatelor și poate fi folosit ca remediu natural pentru diverse afecțiuni. Este util în lupta cu acneea, dar și pentru ameliorarea simptomelor de răceală și gripă. La fel ca și cidrul, oțetul ajută în curele de slăbire ajutând în același timp și la reducerea nivelului colesterolului.

Tu consumi cidru? Care sortiment este preferatul tău?

Sursa foto: Shutterstock

 

Postat în Noutăţi De

bautura-online.ro

Comentarii




* Câmpuri Obligatorii

Ai peste 18 ani?

DaNu
Abonează-te la newsletter!
Profită de cele mai noi oferte!
Vrei să fii printre primii care primesc informaţii despre promoţiile şi ofertele noastre? Abonează-te la newsletter şi vei putea profita de cele mai noi oferte!
Contul Meu